Fiindcă din punct de vedere sportiv UTA și-a încheiat sezonul, bifând obiectivul minim, salvarea de la retrogradare, conducerea clubului lucrează deja pentru stagiunea ce va începe pe 9 iulie. Ieri, a fost făcută publică lista celor 9 fotbaliști care vor continua să joace în „alb-roșu” și în campionatul ce urmează și anume: Ubbink, Batha, Otele, Vukcevic, Isac, Miculescu, Balauru, Erico și Benga, când, de obicei, totul ar fi trebuit să plece de la numele antrenorului.
Se știe că Ionuț Badea a semnat o înțelegere valabilă cu UTA până la finalul acestui sezon și toate indiciile duc spre o despărțire între cele două părți.
Până una alta, însă, actualul „principal” al arădenilor susține că, din punctul său de vedere, totul e în grafic, discuțiile rămân deschise, cu atât mai mult cu cât conducerea „roș-albilor” i-au urmat sfaturile când au operat primele reînnoiri contractuale.
„În cazul meu lucrurile au fost clare de la început, adică rămâne să mai avem o discuție la finalul sezonului. Până atunci, nu sunt influențat în niciun fel. Jucătorii care și-au prelungit contractele au fost la recomandarea mea, o să mai urmeze și alte situații de negociere, dar pentru noi e important acum acest joc cu Mioveniul și ultimul cu Dinamo, bineînțeles. Cât despre contractul meu, repet, urmează să discutăm la finalul acestui campionat, așa cum am stabilit de când am venit aici. Până atunci mă interesează să câștigăm fiecare meci și rămâne de văzut ce poziție vom ocupa la final. Evident, clubul va câștiga niște bani în plus de la televiziuni dacă vom urca în clasament”, a spus astăzi Badea, la conferința de presă ce precede jocul cu CS Mioveni.
Cel puțin deocamdată, pe lista fotbaliștilor care nu au viitorul asigurat la UTA nu se află niciunul dintre fotbaliștii lituanieni. Baravykas este uitat pe bancă de etape bune, în timp ce Vorobjovas și Laukzemis au fost scoși „la pachet” din meciul de Craiova, pe la mijlocul reprizei secunde, nemulțumirea lor fiind surprinsă de camerele TV.
„Laukzemis s-a autodepășit în ultimele două meciuri, știm cu toții ceea ce poate fiecare și faptul că el a reușit să treacă peste toate momentele negative pe care le-a avut și, practic, s-a autodepășit, nu a făcut decât să dea valoare muncii pe care o facem aici împreună. Nu nu numai fizic, ci și mental. Sunt un om care vorbește tot timpul cu jucătorii pe care-i antrenez, uneori mai dur, uneori mai frățește. Câteodată autoritatea trebuie să iasă la iveală, alteori trebuie să-i lași pe ei să ia decizii în anumite situații. Este o continuă dinamică a grupului, eu sunt convins că reacțiile, cel puțin cele ale lui Modestas, nu se vor mai repeta și mă aștept ca fiecare dintre ei să dea maximum atâta cât vor juca”, a mai comentat Badea.
Gruparea arădeană a pierdut meciul de la Craiova și pe mâna arbitrilor, în special a „centralului” Costreie, care a dictat eronat lovitura liberă din care gazdele au marcat singurul gol al partidei și nu a dat un penalty pentru arădeni la ultima fază a meciului, motiv pentru care conducerea clubului a decis să premieze echipa și la înfrângere.
„Pentru mine este unicat, este o formă albă de a arăta fenomenului fotbalistic că se poate și altfel. Este o situație pe care toți jucătorii au perceput-o ca ca fiind un element de stabilitate, un element de empatie, până la urmă, de respect pentru ceea ce oferă jucătorii în teren. Orice echipă, club traversează în anumite momente situații pe care nu le pot stăpâni și atunci este foarte important cum se manageriază această situație din partea conducerii, a celor care conduc destinele unui club, fie sportiv fie administrativ”, a adăugat Badea, care, pe de altă parte e convins că arbitrii nu o pot condamna două meciuri la rând pe UTA: „Sper să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat la meciul precedent legat de cei care împart dreptatea în teren. Sunt convins că cine va arbitra o va face foarte bine, foarte corect, pentru că nu se pot întâmpla două situații similare una după cealaltă”.
Cu două etape înainte de finalul sezonului, UTA a încheiat socotelile atât cu barajul de menținere, cât și cu cel pentru accederea în UEFA Europa Conference League. Arădenii vor termina play-out-ul între locurile 10 și 12, în funcție de rezultatele din ultimele două runde. Sâmbătă, de la ora 15, „roș-albii” joacă ultimul meci pe teren propriu din actualul sezon, contra celor de la CS Mioveni, formație care încă are nevoie de două puncte pentru a fi sigură de evitarea barajului. Argeșenii au un avans de cinci puncte față de Chindia, iar în caz de egalitate, avantajul ar fi de partea echipei lui Emil Săndoi.
Erico da Silva (32 de ani) a revenit în lotul UTA-ei pentru această partidă, după aproape o lună de absență din cauza unei accidentări la ligamentul coletaral de la genunchiul drept.
„Suntem în fața unui nou meci acasă, penultimul din acest sezon și sperăm să facem o figură frumoasă, să terminăm pozitiv această partidă. Ultima impresie contează. Aici, la Arad, mereu avem atmosfera aceasta frumoasă și nu cred că va fi diferit nici de această dată. Sper să vină lumea și să terminăm cu bine. Cei de la Mioveni au nevoie de puncte, iar când ești în această situație, trebuie să ataci. Noi suntem ok din acest punct de vedere, mă gândesc că ei trebuie să atace, pentru că își vor dori victoria. Acesta poate fi un lucru pozitiv pentru noi, avem atacanți care sunt buni individual, au viteză. Sperăm să marcăm sâmbătă și să fie totul cum ne gândim, să câștigăm pentru noi și pentru suporteri, care 100% vor fi alături de noi la stadion”, a declarat experimentatul fundaș al „roș-albilor”.
Brazilianul s-a accidentat în partida cu Rapidul de la Arad și a ratat meciurile cu Sepsi, Chindia și FC U Craiova. „Fizic sunt bine, mă simt OK, am muncit foarte mult. Medical, nu sunt la 100%, dar mă simt bine, am făcut antrenamente normale cu echipa în această săptămână. Îmi era foarte dor și chiar mă bucur. Sunt fericit că pot fi cu echipa în cantonament, mai departe, dacă are Mister nevoie de mine sper să pot să ajut echipa”, mai spune Erico.
În sezonul trecut, arădenii au încheiat play-out-ul cu 32 de puncte, cifră pe care o pot depăși cu cel puțin un succes din meciurile cu Mioveni și Dinamo. Altfel, poziția ocupată acum un an (8) este imposibil de atins și în acest sezon. „Mereu trebuie să fie un progres. În comparație cu anul trecut, în acest sezon am și pierdut foarte multe puncte pe care nu trebuia să le pierdem, așa a fost să fie…”, mai consideră utistul.
Erico da Silva a semnat, ieri, prelungirea contractului cu UTA pentru încă un sezon și s-a alăturat altor opt fotbaliști din actualul lot care vor continua la Arad. „Am fost fericit în permanență aici, suporterii și atmosfera reprezintă 90% din motivul pentru care mi-am dorit să rămân, ei m-au făcut să mă simt fotbalist. Au fost alături de mine mereu, atât în perioadele bune, cât și în cele mai puțin bune, iar acest lucru contează. Îmi place mereu să fiu fericit cu ceea ce fac, îmi place să joc fotbal, iar aici mă simt fotbalist. De asta mi-am dorit să rămân încă un an aici”, mai susține fotbalistul, care le-a fost fidel și celor de la Pandurii Târgu Jiu, pentru care a evoluat între 2013 și 2017.
După plecarea de la UTA, Roger jr. a jucat în doar două meciuri pentru noua sa formație, CFR Cluj. Mai apoi, mijlocașul brazilian a fost exclus din lotul primei echipe de Dan Petrescu și acum joacă doar la „satelit”, în Liga a III-a. Erico a legat o prietenie la Arad cu conaționalul său, iar cei doi încă țin legătura. „Mai vorbim când putem, era puțin dezamăgit, dar mi-a spus că se antrenează pentru el și își așteaptă șansa. Orice jucător ar fi dezamăgit în situația lui, nu jucăm fotbal ca să stăm pe margine. Asta se poate întâmpla oricui, dar nu înseamnă că trebuie să stăm cu capul jos, trebuie să mergem înainte mereu, asta e părerea mea. Nu știu la ce se gândește Roger în acest moment, dar el a fost fericit aici, s-a simțit fotbalist la Arad, în comparație cu situația lui actuală. Cred că dacă ar avea șansa să revină la UTA, și-ar dori acest lucru, 100%”, mai consideră apărătorul care a fost readus de Ionuț Badea în primul „11″ utist, după ce începuse anul 2022 pe bancă sub comanda lui Balint.
Dacă în sezonul trecut Erico da Silva a fost vicelider în clasamentul minutelor jucate pentru UTA (fiind depășit doar de Alexandru Albu), în actuala stagiune, brazilianul se află pe locul 8 în această ierarhie. Puternicul fundaș a marcat un singur gol în acest campionat, în play-out cu Clinceniul, în timp ce sezonul trecut reușise nu mai puțin de 4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER